PERCHEZIȚIE LA VASLUI: AU FOST DESCOPERITE OBIECTE DE ARTĂ ȘI NUMISMATICĂ DAR ȘI BUNURI DE PESTE 300.000 DE EURO!

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, sub coordonarea Direcției Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități investigative privind mai multe infracțiuni de furt comise în străinătate.
Aceștia au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la o adresă din municipiul Vaslui, unde au fost descoperite articole de încălțăminte și accesorii de vestimentație aparținând unor producători renumiți, în valoare totală de peste 300.000 de euro. De asemenea la aceeași adresă au fost găsite obiecte de artă și de numismatică, cu o valoare de patrimoniu al cărui cuantum urmează a fi stabilit în cursul cercetărilor. Bunurile au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În această cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii săvârșirii infracțiunii de tăinuire.