Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui – Etapa 1a fost lansat în prezența autorităților locale.
Obiectivul specific al proiectului este promovarea accesului la apă și gospodărire sustenabilă a apelor și urmărește continuarea strategiei locale pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată, în vederea atingerii țintelor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, la nivelul județului Vaslui.
Se are în vedere îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vaslui, oferind apă potabilă de calitate în localități cu peste 50 locuitori, precum și colectarea și epurarea adecvată a apelor uzate, în aglomerări cu peste 2000 de locuitori. „ Astăzi avem o primă etapă din acest proiect în valoare de 235 milioane de euro. În prima etapă sunt 30 de UAT-uri din partea de nord a județului Vaslui, urmând ca în momentul în care ajungem la 70 la sută din suma care ne este alocată să trecem la etapa a doua, în sudul județului, pentru a atinge suma de 462 de milioane de euro. E un proiect ambițios. Cu toate problemele pe care le-am avut, s-a demonstrat că putem. Urmează implementarea și rog pe fiecare să fie serioși în implementare, de la colegii primari până la antreprenori, pentru a nu avea nicio sincopă în ceea ce înseamnă rambursarea acestui proiect”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui. Valoarea totală a investițiilor din cadrul etapei I a Proiectului este de aproximativ 235 milioane de euro, din care aproximativ 226 milioane de euro sunt costuri eligibile. Conform Programului Dezvoltare Durabilă, mixul de finanțare pentru acoperirea deficitului de finanțare de 94% are următoarea structură: Grant UE pentru axa prioritară- 85.00 %; contribuție Buget de Stat-13.00 %, contribuție Buget Local-de 2.00%. Etapa I a proiectului va acoperi 30 de UAT-uri, mai exact 102 de localități din care, două municipii, un oraș si 26 de comune. Aria de acoperire a proiectului vizează 91.978 locuitori, reprezentând 33,98% din totalul populației județului. Proiectul va fi implentat în prima etapă în localitățile Băcești, Bălteni, Codăești, Cozmești, Delești, Dimitrie Cantemir, Duda-Epureni, Dumești, Ferești, Hoceni, Huși, Ivănești, Lunca Banului, Miclești, Muntenii de Sus, Negrești, Oșești, Pădureni, Pungești, Rafaila, Rebricea, Stănilești, Ștefan cel Mare, Tanacu, Tăcuta, Todirești, Vaslui, Văleni, Zăpodeni.
