Două adolescente de 15 și 16 ani au fost accidentate, în timp ce traversau strada chiar pe trecerea de pietoni, în zona Direcției Silvice din Vaslui. La fața locului au sosit echipajele medicale, cele două tinere au fost preluate conştiente și transportate la spital. Una dintre ele a suferit un traumatism la bazin, iar cealaltă are policontuzii. Fetele au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Șoferul în vârstă de 63 de ani susține că a fost obstrucționat de o dubă și nu le-a observat pe cele două adolescente când s-au angajat în traversarea străzii.
Bărbatul nu consumase alcool, dar acum s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.