Flăcările au cuprins o bucătărie de vară din localitatea Ferești. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o anexă gospodărească și exista riscul de propagare la alte anexe din apropiere. Nu au fost înregistrate persoane rănite ori intoxicate. În timpul intervenției, pompierii militari au degajat două butelii încărcate cu GPL.
După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat, fiind salvate două anexe și o locuință.
Au ars aproximativ 50 metri pătrați acoperiș din țiglă ceramică pe astereală din lemn, piese de mobilier și bunuri textile.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un vas pentru gătit uitat pe foc.