Misiune dificilă pentru pompierii vasluieni! Aceștia au fost solicitați să intervină cu tehnica din dotare, pentru salvarea unui cățel prins între pereții unui bloc și a unei centrale termice dezafectată. Operațiunea de salvare a cățelușului nu a fost deloc una ușoară, în cele din urmă pompierii au decis să taie o bucată din peretele centralei termice pentru a scoate micul patruped. Operațiunea de salvare a durat aproximativ trei ore, animalul fiind scos nevătămat, dar extrem de speriat. Cățelușul salvat a fost adoptat de către unul dintre pompierii care au participat la misiune.