Un șofer vasluian a provocat o adevărată tragedie în comuna Pipirig, județul Neamț. O fetiță de numai 4 ani a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier. Șoferul vasluian, în vârstă de 35 de ani, conducea un ansamblu auto format din autoutilitară și semiremorcă, pe DN 15B și ar fi acroșat cu colțul încărcăturii un autoturism care circula din sens opus. Pe platformă se afla o casă mobilă. Transportul era prevăzut cu lumini de semnalizare, precum și cu mașini pe post de premergător și antemergător. Mașina acroșată era condusă de o tânără de 21 de ani, din Pipirig în care se mai aflau doi copii, fratele șoferiței, de 11 ani și fiica acesteia, de 4 ani. În urma impactului, fetița a murit iar șoferița și fratele ei au suferit multiple traumatisme și au ajuns la spital. ”În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din județul Vaslui, conducea un ansamblu auto format din autoutilitară și semiremorcă, pe DN 15B, din direcția Târgu-Neamț spre Pipirig, ar fi acroșat cu colțul încărcăturii un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 21 de ani, din Pipirig, care se deplasa din sensul opus. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a altor doi pasageri, cu vârste de 4 respectiv 11 ani, ambii din Pipirig, care au fost transportați la o unitate medicală. Din nefericire a fost declarat decesul pasagerei de 4 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Șofer vasluian implicat într-un accident rutier în Neamț. Un copil de 4 ani a a murit.
