Peste 100 de oameni: polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari au căutat ore bune un copil de 11 ani din Costești, care a plecat de acasă. Copilul era cunoscut cu afecțiuni medicale și a plecat în cursul zilei spre stâna familiei, situată la o distanță de aproximativ patru kilometri de casă. Acesta a fost urmărit de sora sa care a încercat să îl oprească. Cei doi s-au certat iar băiatul s-a întors în sat. S-a plimbat prin localitate până în jurul orei 14:30-15:00, după care a dispărut. Familia disperată a anuțat poliția. Au fost mobilizate forțe impresionante în căutarea băiatului. ”La solicitarea IPJ Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” a intervenit cu 18 militari, patru autospeciale și o ambulanță SMURD tip B2, la misiunea de căutare a copilului în vârstă de 11 ani dispărut pe raza localității Costești”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. A fost căutat asiduu mai bine de trei ore și undeva pe la 1 noaptea, copilul a apărut în curtea casei. Acesta a fost evaluat medical la fața locului, iar familia a refuzat ca băiatul să fie transportat la spital pentru investigații.